Pret:

Info:

Autor: Arhim. Sofronie Saharov

„Dacă va citi cineva cândva scrierile mele, îl rog să se roage pentru mine, să nu se îngreuieze de neocolitele repetări, să aibă în minte pomenitele temeiuri ale vieții creștine, să nu aștepte de la mine formulări exacte (ceea ce, de altfel, nici nu este cu putință), căci chipul expresiilor, precum și înțelesul multor cuvinte sânt supuse schimbării de-a lungul vremii. A afla prin rugaciune gândul meu în realitatea sa ființială, iar nu într-o deformare individuală, este totdeuna cu putință, în vârtutea felurilor aparte ale fiecăruia de a pătrunde în sfera Dumnezeieștii ființe.”

În cartea de față, ca și în celelalte cărți, Starețul mult vorbește despre theologie. Tot adevăratul creștin trebuie să fie un theolog, nu în sens academic, ci în înțelesul adânc ființial al cuvântului. Pentru însuși Starețul theologia devenise starea lui lăuntrică. El trăia predania dogmatică a Bisericii ca realitate a vieții lui de zi cu zi. Hristologia și triadologia nu erau pentru el o știință abstractă sau o gimnastică a minții în exerciții logice, cât însăși viața în Dumnezeu: în ele simțea un izvor nesecat de însuflare ce îi trăgea inima către o fierbinte rugăciune. Mai presus de toate, anume o asemenea theologie ca stare, cuprinsă în cuvinte, încerca Starețul să împărtășească, stare în care el însuși trăia, starea minții lui aflate înaintea lui Dumnezeu. Din pricina necontenitei petreceri a minții în rugăciune, împrejurul Starețului întotdeauna împărățea atmosfera prezenței vii a lui Hristos. Oamenii, intuitiv erau trași către el…