Pret:

Info:

Autor: Mitropolitul Pavel

Traducere:Emanuel Dumitru
Data apariției: 2020
Număr pagini: 162
Tip copertă: broșată
Format carte: 11 x 16 cm
Editura: Doxologia

Chipul blândului, smeritului, ascultătorului Părinte Iacov, care de mic copil vorbea cu Sfinții și tămăduia oameni și animale din satul său, nu poate fi cuprins în câteva rânduri și nici măcar în cele câteva cărți care s-au scris până acum despre el, unele traduse și la noi. Cumva a rămas în umbra altor mari Părinți contemporani ai Greciei, fiind mai puțin cunoscut decât Sfântul Paisie Aghioritul sau Sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Este însă imposibil ca, oricât de puțin ai afla despre el, să nu te pătrundă până în inimă și să nu-ți rămână pecetluit acolo pentru totdeauna. Pentru cei care vor să citească o viață completă a Sfântului Iakov Tsalikis, recomand biografia scrisă cu o remarcabilă sensibilitate duhovnicească de către profesorul Stelianos Papadopoulos (unul dintre cei mai mari patrologi contemporani și ucenic apropiat al Părintelui): “Fericitul Iacov Tsalikis” (publicată de Schitul Lacu).
La Editura Doxologia a apărut o altă carte despre viața Părintelui Iacov, care nu se suprapune peste celelalte scrieri biografice, ci le completează din perspectiva unui alt ucenic, de data aceasta un mitropolit, Pavlos de Sisani și Siatista, trecut la Domnul în anul 2019. Chiar dacă primele capitole par să urmeze traseul comun: copilăria, intrarea în mânăstire, următoarele capitole devin mult mai personale, redând întâmplări la care a participat chiar autorul, crâmpeie din faptele minunate ale unui călugăr harismatic, grupate în funcție de trăsăturile sale definitorii: ‘’un om plin de bunătate, un om al smereniei și al iubirii’’, “știa să aline oamenii și să le dea nădejde”, “văzător cu duhul și înainte-văzător”. Aceste trei capitole se referă de fapt la tot atâtea daruri duhovnicești, pe care Sfântul a știut să le cultive cu multă nevoință și profundă smerenie. De altfel, chiar Patriarhul ecumenic Bartolomeu l-a supranumit “Părintele Iacov Iertați-mă”, pentru că tot timpul își cerea iertare, și nu din vârful buzelor, ci din tot sufletul. Aceasta era taina iubirii lui necondiționate, de fapt taina tuturor Sfinților: iubirea izvorăște din smerenie, și “omul care nu este smerit nu poate iubi”. Un titlu apoftegmatic și totodată un răspuns clar dat inimilor noastre împietrite sau fățarnice, care nu se pot ridica la adevărata iubire.