Edituri
Sfântul Mina – Ocrotitorul păgubiților
Viaţa şi Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ
Să gândim frumos ca să trăim frumos
Casa lui Dumnezeu. Poarta cerului. Despre monahism, stareț și ucenic
Îngerul din mahala. Minunea săvârșirii binelui
Cu Hristos te întâlnești, mai întâi, în iad. Convorbiri despre disperare, căutare, durere și mântuire
Ne putem mântui în orice vremuri
Știri și evenimente
Cărți de la cele mai importante edituri
Muzică religioasă
În librăria noastră puteți găsi și produse naturiste NeraPlant, de la Mănăstirea Nera și de la Mănăstirea Măgura.

