Pentru oferta completă de carte,
Laur
Pret: 37 lei
Info
Autor: Evgheni Vodolazkin
Detalii
Considerat o capodoperă a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de două ori câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, în acelaşi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus în peste douăzeci de ţări.
Amintind de filmul Andrei Rubliov şi de romanul Numele trandafirului, bestsellerul Laur readuce la viaţă secolul al XV-lea, într-o intrigă străbătând timpul şi spaţiul, cu un personaj complex, care este pe rând vraci, nebun sfânt, pelerin şi călugăr. Cu o scriitură de o simplitate rafinată, trecând firesc de la real la fantastic şi de la cele lumeşti la cele sfinte, cu un spirit liber în religiozitatea lui inteligentă, cu un umor subtil şi o sensibilitate cuceritoare, Evgheni Vodolazkin ne oferă o carte de o mare frumuseţe şi profunzime, pentru a ne spune o poveste tulburătoare, pe care o numeşte „roman neistoric“.
„Sunt lucruri despre care este mai uşor să vorbeşti în contextul unei Rusii străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atât, pur şi simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupă doar pe puţini, şi asta e neliniştitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm?“
Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii
Pret: 39 lei
Info
Volumul 1, ediție cartonata
Traducere din limba greacă, introduceri şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române
Editura: Egumeniţa
Format: 13/20
Pagini: 472
ISBN: 973-7952-75-8
Detalii
Filocalia sau Culegere din scrierile sfinţilor părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi.
Volumul I
Sfântul Antonie cel Mare
Evagrie Ponticul
Sfântul Ioan Casian
Nil Ascetul
Marcu Ascetul
Diadoh al Foticeii
Isaia Pustnicul
Vă place ce vedeți?
Poate le place și altora. Ar fi minunat să afle!